Louis Munteanu, atacantul care a impresionat sub comanda lui Gică Hagi în sezonul 2022 – 2023, a fost luat în vizor de Basarab Panduru după România U21 – Ucraina U21 0-1, meci care a consemnat eliminarea „tricolorilor” mici de la Campionatul European. Munteanu a evoluat 57 de minute în partida menționată.
Sâmbătă seară, 24 iunie, România U21 a fost învinsă de Ucraina U21 cu 0-1, în al doilea meci al Grupei B de la Campionatul European. Acest rezultat a consemnat eliminarea „tricolorilor” mici de la turneul final, având în vedere că Spania U21 a învins Croația U21 cu 1-0 și ibericii au adunat 6 puncte în grupă, la fel ca ucrainenii.
Revenind la partida dintre România și Ucraina, Basarab Panduru a încercat după fluierul final să găsească remarcații din naționala lui Emil Săndoi, dar s-a oprit la doar două nume: Târnovanu și Screciu.
În schimb, la capitolul dezamăgiri, Panduru i-a trecut pe Markovic, Țicu și Munteanu. Fostul stelist a transmis că avea cele mai mari așteptări de la atacantul lui Gică Hagi, care a traversat un sezon 2022 – 2023 foarte bun:
„Târnovanu, plus Screciu (n.r. – remarcații). Nimic nu a ieşit în evidență, Markovic îi dă pasă lui Albu, el are şi şuţul periculos. Ţicu orice juca avea probleme acolo.
Munteanu a avut ocazii mari, minutul 2, 4. Aşteptam mai mult de la el, vine şi de la echipa mare”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
În continuare, Panduru i-a găsit o scuză lui Munteanu și a spus că atacantul a fost obosit după deplasarile de la naționala mare:
„Vine repede și joacă. Nu trebuia să joace cu Spania (n.r. – cu Spania U21, în primul meci de la Euro U21). La meciul cu Ucraina tu ești obosit? Lixandru? Doar recuperarea aia…”, a mai declarat Basarab Panduru.
Înainte de startul EURO U21, Louis Munteanu a făcut parte din lotul lui Edi Iordănescu pentru deplasările cu Kosovo și Elveția. Însă, atacantul nu a primit nicio șansă în aceste două confruntări.
Revenit în țară, Munteanu s-a alăturat lotului de tineret pentru a lua parte la Campionatul European U21. El a intrat din postura de titular la meciul de debut, România U21 – Spania U21 0-3, în care a fost păstrat pe teren până în minutul 72.
În disputa cu ucrainenii, a doua din grupă, Munteanu a început din nou din postura de titular, însă a rezistat pe gazon doar până în minutul 57.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER